Alegerile prezidențiale pot fi organizate în septembrie. Curtea Constituțională a respins sesizarea USR

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins miercuri, în unanimitate, o sesizare formulată de deputaţi USR şi neafiliaţi, stabilind că proiectul de lege care permite devansarea datei alegerilor preşedintelui României este constituţional.

Este vorba de Legea pentru modificare a art. 5 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României.

CCR arată că modificarea criticată de USR realizează o redimensionare a intervalului de timp în care urmează a se fixa data alegerilor, „ceea ce nu pune în discuţie un element fundamental al dreptului electoral”.

Conform CCR, Comisia de la Veneţia a observat că există trei categorii de sisteme de determinare a stabilirii datei alegerilor, România făcând parte din cel de-al doilea sistem, respectiv data alegerilor este stabilită de o autoritate, într-un cadru temporal destul de strict determinat de Constituţie sau de legea electorală.

„Legea criticată nu schimbă sistemul existent de stabilire a datei alegerilor, ci realizează o modificare de natură temporală în cadrul sistemului pentru care a optat legiuitorul român încă din anul 2004. Plasarea acestei date în ultima parte a mandatului în curs se înscrie în coordonatele democraţiei constituţionale pentru a se asigura succesiunea firească a mandatelor, fără a se afecta caracterul plenar al mandatelor în curs. Între data anunţării alegerilor şi data alegerilor există o distanţă temporală rezonabilă pentru a permite tuturor factorilor politici interesaţi să se pregătească pentru competiţia electorală”, a explicat Curtea Constituţională.

De asemenea, Comisia de la Veneţia a stabilit că sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi constituirea circumscripţiilor electorale sunt elemente fundamentale ale dreptului electoral şi nu pot fi modificate cu mai puţin de un an anterior datei alegerilor.

„Modificarea operată, extinzând intervalul temporal în care pot avea loc alegerile, nu reprezintă o reformă a legislaţiei electorale şi nu vizează un element de fond sau de substanţă a sistemului electoral. În consecinţă, Curtea a constatat că legea criticată respectă exigenţele constituţionale invocate”, a transmis CCR.

„Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre”, prevede actul normativ adoptat de Parlament.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati