Alertă alimentară! Fructe din Turcia cu conținut uriaș de pesticide

Asociaţia Pro Consumatori (APC), solicită Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor să dispună retragerea de urgenţă de la comercializare a loturilor de rodii de provenienţă din Turcia din toate spaţiile de comercializare unde a ajuns acest fruct, potrivit unui comunicat al APC.

Luni, 11 octombrie, ora 17.41, pe platforma europeană a Sistemului rapid de alertă pentru alimente şi furaje, România a fost notificată în legătură cu depăşirea limitei maxim admise la pesticidul Lambda-cyhalothrin în rodiile provenite din Turcia.

Limita maxim admisă pentru acest pesticid este de 0,01 mg/kg, în timp ce în loturile respective valoarea identificată a fost de 0,048 mg/kg, respectiv de 4,8 ori mai mult decât limita maxim admisă, transmite APC România.

„Fructele și legumele din Turcia au mari probleme în privința conținutului ridicat de reziduuri de pesticide, valorile găsite fiind de câteva ori mai mari decât limita maxim admisă! Din păcate, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu dorește să pună capăt acestui comerț toxic pentru consumatorii din România așa cum a făcut Bulgaria în anul 2020 când a transmis pe platforma europeană a Sistemului de alertă rapidă pentru alimente și furaje (SRAAF) 162 de alerte referitoare la legumele și fructele din Turcia.

ANSVSA nu a transmis în anul 2020 nicio alertă cu privire la fructele și legumele din Turcia! Conform raportului aferent anului 2020 privind situația alertelor de pe platforma SRAAF publicat de Comisia Europeană reziduurile de pesticide se situează pe locul 2 în top 10 pericole pentru produsele alimentare comercializate în țările Uniunii Europene! În anul 2020 s-au transmis de către celelalte țări membre ale Uniunii Europene 667 alerte referitoare la depășirea nivelului maxim admis de reziduuri de pesticide din fructele și legumele comercializate în Uniunea Europeană.” a declarat Conf. univ. dr. Costel Stanciu, Președinte Asociația Pro Consumatori.

Lambda-cyhalothrin-ul (LTC) este un insecticid foarte toxic pentru insecte și mamifere, și are o durată de persistenţă foarte mare în mediul înconjurător. Acesta provoacă îngustarea căilor respiratorii și o diminuare a fluxului de aer în țesuturile pulmonare, fapt care generează astm bronșic, emfizem pulmonar şi alte boli ale căilor respiratorii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati