Alertă ANM de vreme rea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri la amiază, o informare meteo de vreme rea valabilă pentru toată ţara, potrivit ziare.com.

  • Meteorologii anunţă astfel că de miercuri de la ora 18:00 până sâmbătă la ora 10:00, se vor înregistra ploi însemnate cantitativ, răcire puternica a vremii, ninsori la munte, precipitatii mixte în Moldova, Transilvania şi zona deluroasă a Munteniei şi intensificari ale vântului.

Potrivit ANM, în intervalul menţionat, temporar va ploua, îndeosebi în jumătatea de sud a ţării, unde local se vor acumula cantităţi de apa care vor depasi 20…25 l/mp, iar indeosebi în zona de munte a Olteniei, izolat 40…60 l/mp.

Vremea se va răci treptat, astfel încât vineri (22 noiembrie) şi sâmbătă (23 noiembrie) în jumătatea estică a teritoriului se vor înregistra temperaturi sub cele specifice perioadei.

În zona montană, mai ales la altitudini de peste 1.500 m, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zapadă, iar începând din seara zilei de joi (21 noiembrie), trecător, precipitatii mixte ce pot determina depuneri de polei, se vor semnala şi în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei şi în dealurile Munteniei.

ANM menţionează că la munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de peste 70…80 km/h, spulberând trecător zăpada.

Intensificari temporare ale vantului, cu viteze in general de 45…55 km/h, vor fi si in zonele mai joase de relief.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati