ALERTĂ | Gabriela Firea anunță suspiciune de coronavirus și la Primăria Capitalei

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că nora bărbatului de 60 de ani cu coronavirus din București lucrează la PMB.

Într-un clip video postat pe Facebook, Firea a precizat că femeia este în prezent internată în spital, alături de soțul și fiul ei, scrie Ziare.com.

„Vreau să va zic că inclusiv noi, la Primăria Capitalei, avem o colegă care e nora bolnavului care a fost declarat aseară în această situație, că fiind un pacient Covid-19. În acest moment, e internată cu soțul și fiul sau, la Spitalul Victor Babeș.

S-au realizat toate testele, toate analizele și așteptăm în acest moment rezultatele. Am luat toate măsurile care se impun. Toți colegii săi au intrat de astăzi în izolare la domiciliu. Practic, nu au mai venit la serviciu.

Fac parte, de asemenea, din această anchetă epidemiologică și voi răspunde tuturor întrebărilor adresate de către reprezentanții DSP, iar în ce privește zona unde se află direcția în care lucrează doamna în cauza s-a făcut dezinfecție cu un aparat cu nebulizare, cu un dezinfectant de nivel foarte înalt”, a anunțat edilul.

Firea a mai spus că, în funcție de rezultate, se vor lua „măsuri și mai serioase, așa cum trebuie să respectăm cu toții instrucțiunile stabilite la nivel mondial într-un astfel de caz”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati