ALERTĂ în Sectorul 3 / Un bărbat dezbrăcat a căzut de la balcon, după ce a provocat un scandal și mai multe distrugeri

În jurul orei 14, poliţia a fost sesizată prin apel 112 că într-un imobil situat pe un bulevard din Sectorul 3 din Capitală un bărbat dezbrăcat face scandal pe palier şi provoacă distrugeri.
Potrivit Poliţiei Capitalei, la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 13, iar la vederea acestora bărbatul, aflat într-o vizibilă stare de tulburare, având asupra sa două obiecte metalice lungi, a început să profereze ameninţări, după care a pătruns în apartament şi a refuzat să deschidă uşa.
  • Ulterior, bărbatul a ieşit în balcon şi ar fi încercat să escaladeze balustrada, dar a căzut de la înălţime.
A fost solicitat un echipaj de prim ajutor, care l-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati