Alertă MAE. Românii pot intra în Cipru doar cu certificat de vaccinare sau test PCR negativ

Cipru a inclus România pe lista roșie a statelor cu risc epidemiologic. Astfel, românii vor putea intra în Cipru cu certificat de vaccinare sau cu test PCR negativ, făcut cu 72 de ore înainte de călătorie. Totodată, la sosire trebuie să facă al doilea test, pe cheltuială proprie.

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile cipriote au revizuit condițiile de intrare în Republica Cipru, în contextul pandemiei.

Astfel, începând de luni, toate persoanele care au un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, eliberat de autoritățile competente ale altor state, sunt exceptate de la obligația de a prezenta un test molecular tip RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 și de la măsura autoizolării.

Documentul care atestă vaccinarea împotriva COVID-19 trebuie redactat în limba engleză.

În contextul noilor măsuri, persoanele care sosesc din state incluse în categoria roșie și care nu dețin un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 pot intra în Republica Cipru în urma prezentării unui test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de călătorie. De asemenea, aceste persoane trebuie să efectueze un al doilea test molecular tip RT-PCR, pe cheltuială proprie, la sosirea în Republica Cipru, pe aeroport.

MAE amintește că toate persoanele care intră în Cipru trebuie să prezinte o autorizație de călătorie, completată cu 24 de ore înaintea deplasării. Autorizația se obține prin intermediul portalului Cyprus Flight Pass – Application Process și include date cu privire la deținerea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 sau a unui test molecular tip RT-PCR, cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Documentele care atestă vaccinarea împotriva COVID-19 sau efectuarea testului pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 trebuie prezentate autorităților cipriote, la sosire.

Totodată, MAE precizează că, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile cipriote, atât persoanele vaccinate împotriva COVID-19, cât și cele care prezintă la intrare un test molecular tip RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 pot fi testate în mod aleatoriu la sosire, această măsură fiind suplimentară celorlalte condiții necesare pentru permiterea intrării în Republica Cipru. În această situație, costurile pentru efectuarea testării aleatorii sunt suportate de autoritățile cipriote.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati