Alertă meteo de vreme rea în 21 de judeţe şi în București

Meteorologii au emis, luni, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul zilei în 21 de judeţe şi în București.

Astfel, până la ora 22, local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în Carpaţii Orientali, în estul Carpaţilor Meridionali, precum şi în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Moldovei.

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55 – 65 km/h) şi, pe arii restrânse, vor fi vijelii şi grindină. De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, izolat, de peste 30 – 40 l/mp.

Judeţele vizate de avertizare sunt: Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vrancea și Capitala.

Vreme instabilă în București

În ceea ce priveşte prognoza pentru București, până la ora 22:00, vremea va fi în general instabilă, mai ales după-amiaza şi seara, când vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze de 45 – 55 km/h.

Cantităţile de apă acumulate vor fi de 10 – 15 l/mp, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade.

 

 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati