O explozie puternică a avut loc în zona digului din fața Hotelului Forum din Costinești. Din primele date, ar fi vorba despre o mină marină. Echipele de intervenție sunt în alertă.
UPDATE Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana-Maria Stoica, a afirmat că, în urma exploziei, nu s-au înregistrat victime.
Din primele informații, nu există răniți în urma exploziei.
Garda de Coastă intervine pentru a rezolva această situație. Această mină marină s-a lovit de dig și, potrivit autorităților, nu există pagube majore.
Este o situație destul de tensionată pentru că sunt mulți oameni pe litoral, Costinești fiind o stațiune aglomerată.
Nu este primul incident de acest fel produs în Marea Neagră, pe teritoriul României, de la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022, transmite Hotnews.ro.
Mina marină este un dispozitiv exploziv plasat în apă pentru a deteriora sau distruge nave de suprafață sau submarine.