ALERTA/Turismul și transportatorii,  aproape de FALIMENT / În București, au scăzut rezervările din cauza COVID – 19

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri – Direcţia Generală Turism a înfiinţat o celulă de criză  pentru sprijinirea operatorilor economici din turism, afectaţi de răspândirea COVID-19, potrivit unui comunicat de presă, în care precizează că rezervările hoteliere în Bucureşti au scăzut deja cu 30%.

“La nivelul ministerului a fost creată o celulă de criză în cadrul căreia au fost elaborate propuneri de măsuri care au ca scop stimularea turismului şi care ar putea permite operatorilor să funcţioneze şi să aibă continuitate. Au fost analizate soluţii de tipul: scutirea de plata taxelor pe salarii pentru următoarele trei luni, cu posibilitatea prelungirii pentru şase luni în caz de necesitate, scoaterea de sub incidenţa veniturilor salariale a mesei şi a cazării pentru angajaţi sau măsuri care prevăd posibilitatea prelungirii voucherelor de vacanţă deja emise, începerea emiterii noilor vouchere de vacanţă în următoarele 10 zile pentru susţinerea turismului intern, cât şi posibilitatea emiterii voucherelor de vacanţă în extrasezon.

Totodată a fost discutată şi nevoia unei campanii de promovare a vacanţelor în România”, a declarat Emil-Răzvan Pîrjol, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri – Direcţia Generală Turism, potrivit comunicatului de presă.

 Ministerul Economiei precizează că, în București, gradul de ocupare al hotelurilor a scăzut cu 30%.

”(…) avem o scădere importantă în ceea ce înseamnă rezervări, trafic de turişti. În Bucureşti, la nivel hotelier, se înregistrează o scădere de aproximativ 30% în gradul de ocupare, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Cu toate acestea, România are un mare avantaj. În prezent, pe teritoriul ţării noastre nu există focare de infecţii majore, ceea ce înseamnă că se mai poate călători pe plan local”, a precizat Emil-Răzvan Pîrjol.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati