Actorul Alexandru Arşinel spune că primarul Capitalei, Nicușor Dan, nu i-a mai prelungit contractul de colaborare cu Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” pe care l-a condus timp de 60 de ani.
Maestrul consideră că ar fi trebuit ca primarul să îl trateze cu mai mult respect pentru că el este un nume în teatrul românesc, conform RomâniaTv.
”Eu acum doi ani am făcut o cerere de a mă retrage din funcția de director considerând că poate să o preia mai departe cu pricepere și cu avânt, și cu mine lângă el, Vasile Moraru. Am trecut prin câteva momente în care nu m-am simțit bine și nici acum nu mă simt bine, dar asta nu însemnă că nu aș mai putea să joc.
Am condus acest teatru timp de 20 de ani, dar sunt în conducerea lui de 40-50 de ani. Mă rog, așa a hotărât, urma ca să se prelungească de fiecare dată de către directorul tetarului, nu se ocupa primarul, dar la începutul anului a ieșit de la primărie că toate funcțiile sunt aprobate de către primarul general și domnia să a hotărât să nu mai prelungească decât două luni de zile”, a explicat actorul Alexandru Arșinel.
”Eu am fost cel care m-am bătut pentru consolidarea teatrului”
Maestrul spune că această atitudine a autorităților l-a descurajat și nu mai dorește să joace în altă parte.
”Păi nu mai joc, nici n-am vrut să joc în altă parte pentru că iubesc foarte mult teatrul ăsta și pentru că am contribuit la modul cel mai serios la consolidarea lui și din punct de vedere artistic și fizic. Eu am fost cel care m-am bătut pentru consolidarea teatrului imediat după Revoluție. Am fost foarte atașat, chiar daca am avut câteva momente mai diferite, dar teatrul nu a fost neglijat niciodată.
”Mi s-a spus că orice intervenție o fac degeaba”
Am vrut să înaintez un memoriu, dar mi s-a spus că orice intervenție o fac degeaba pentru că nu răspunde.
Sunt unul din actorii importanți a Teatrului de Revistă, care a realizat un cuplu celebru cu Stela Popescu. Îmi doresc să fiu respectat și apreciat. N-am primit un semn din partea lui. În fond, putea să-și respecte angajamentul față de el, că nu mai angajează pe nimeni din teatru, dar asta nu însemnă să nu se îngrijească de oamenii, de artiștii care sunt așteptați, căutați, aplaudați și așa mai departe.
M-a descurajat cumplit, de 60 de ani joc în teatrul asta, mă oprește lumea pe stradă şi mă întreabă când vă vedem și nu m-a sunat să-mi spună două vorbe. Se va termina pentru că zilele îmi sunt numărate.
N-a început și nu s-a terminat teatrul cu Alexandru Arșinel, dar totuși sunt un nume în teatrul românesc” a mai spus actorul.