Alexandru Arșinel și Stela Popescu, cuplul de aur al teatrului românesc. Ce mărturisire făcea actorul, în luna iunie: „Din momentul în care nu a mai fost Stela, nu a mai fost nimic”

Alexandru Arșinel a murit, joi seară, la vârsta de 83 de ani. Actorul era internat la Spitalul Universitar din Capitală, în secția de Terapie Intensivă, după ce a avut nevoie de asistență medicală.

  • Pe 4 iunie 2022, la împlinirea vârstei de 83 de ani, marele actor destăinuia marea sa dorință, aceea de a reveni pe scenă, dar nu singur, ci împreună cu regreta sa prietenă și parteneră de scenă, Stela Popescu, cu care a făcut ani buni „o pereche fără pereche”, fiind considerați cuplul de aur al teatrului românesc, scrie Gandul.

Cine nu-și amintește scenetele și dialogurile spumoase cu care cei doi mari actori ne-au încântat Revelioanele, talentul enorm și dragostea lor pentru cel mai frumos rol: acela de a fi mereu în fața publicului și de a primi aplauze la scenă deschisă.

Actrița Stela Popescu s-a stins din viață în 2017, iar de atunci Alexandru Arșinel a recunoscut, în repetate rânduri, că nimic nu mai este la fel.

Actorul a mărturisit că îi este atât de dor să mai fie pe scenă cu Stela, să joace împreună, să-i facă pe oameni să râdă și să se bucure de magia teatrului.

„Din momentul în care nu a mai fost Stela, pot să zic că nu a mai fost nimic”

„Cred că cea mai frumoasă aniversare a mea a avut loc cu mulți ani în urmă. Am avut, cu siguranță, multe momente frumoase, cele mai multe sunt legate de teatru. Dar cred că cel mai frumos a fost atunci când am avut debutul, la Savoy, cu Stela (n.r. – actrița Stela Popescu). Atunci când ne-am împerecheat pentru scena românească. Cred că a fost o zi importantă nu doar pentru cele câteva sute, mii de spectacole pe care le-am jucat împreună, cât pentru cei peste 20 de ani de teatru. A fost o perioadă extrem de fericită.

Din momentul în care nu a mai fost Stela, pot să zic că nu a mai fost nimic. Îmi doresc să fiu pe scenă, cu Stela Popescu, să mai jucăm împreună. Ar fi o mare plăcere, o mare bucurie”, declara în iunie 2022, la ceas aniversar, Alexandru Arșinel.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati