Joi, 26 septembrie, şi vineri, 27 septembrie, de la ora 19:00, Sala „Horia Lovinescu”, are loc premiera oficială a spectacolului „Bădăranii” de Carlo Goldoni (în traducerea lui Sică Alexandrescu). Spectacolul, în regia lui Alexandru Dabija, îi reuneşte pe actorii Gabriel Răuţă, Cerasela Iosifescu, Crenguţa Hariton, Alexandru Jitea, Luminţa Erga, Ana Radu, Mihai Marinescu, Ada Navrot, Sorin Cociş şi Iosif Paştina. Asistenţi de regie sunt Luiza Dabija şi Alexandru Jitea, decorul este semnat de Ştefan Caragiu, iar costumele sunt create de Liliana Cenean.
Scrisă şi montată pentru prima oară în 1760, la încheierea Carnavalului din Veneţia, „Bădăranii”, o poveste plină de umor şi ironie despre căsătorii pe nevăzute şi despre iubiri aranjate, este o capodoperă a genului şi una dintre cele mai savuroase comedii din dramaturgia universală.
„E vorba despre patru burghezi din Veneţia de aceeaşi condiţie, cu aceeaşi avere şi având toţi patru acelaşi caracter, oameni năzuroşi, sălbatici, ce păstrează obiceiurile străvechi, şi dispreţuiesc moda, plăcerile şi saloanele veacului. În loc să facă piesa monotonă, această asemănare de caracter întregeşte o imagine cu totul nouă şi foarte hazlie; căci fiecare din cei patru apare cu trăsături distincte şi am dovedit prin această încercare cât de inepuizabile sunt caracterele.”, scrie Goldoni în Memorii.
În timp ce bărbaţii tradiţionalişti şi scorţoşi vor să-şi însoare copiii, Lucietta şi Filippetto, fără ca aceştia să se fi văzut vreodată, soţiile lor îşi pun toată dibăcia şi curajul la bătaie pentru a rezolva cumva situaţia într-o formă acceptabilă. Sub măştile carnavalului cei doi tineri reuşesc să se zărească şi astfel iubirea-i gata, însă încurcăturile continuă, pentru ca, în final, totul să se încheie cu bine.
„Substanţa din care sunt plămădite caracterele goldoniene au ceva grosolan şi neaşteptat: în aceasta constă chiar izvorul comicului lor”, remarca Francesco de Sanctis. „Lumea aceasta poetică are defectul însuşirilor ei: este superficială în grosolănia ei şi vulgară în naturaleţea ei. Propunerea regizorală a lui Alexandru Dabija, care revine pe scena Teatrului Nottara după 20 de ani de la ultima montare, explorează şi aprofundează acest melanj de grosolănie şi un soi de contemplativă ironie la care îi invită şi pe spectatori.
„Bădăranii se încadrează într-un mod absolut firesc în piesele montate de mine. E vorba despre un text apropiat de felul meu de a face teatru. Goldoni n-am lucrat foarte mult, deşi e undeva pe felul meu de a fi, are multă comedie, invenţie, farsă şi într-un fel istoria teatrului înăuntru, fiindcă mă pasionează meseria pur şi simplu independent de textul pe care îl fac. M-am apucat de Goldoni cu ocazia asta, pentru Nottara. Mă gândesc să fac o serie de spectacole Goldoni, două-trei spectacole, poate mai multe. E o serie pe care o încep acum, la Nottara”, afirmă regizorul Alexandru Dabija.
Biletele la reprezentaţiile oficială pot fi cumpărate online pe www.nottara.ro sau de la agenţia teatrului (bd. Magheru nr. 20, sect. 1, Bucureşti).