Alexandru Rafila: În maxim o lună, cazurile COVID se pot dubla, iar mortalitatea – tripla

0
110
captura foto Youtube - Mediafax Ro

Medicul Alexandru Rafila a atras atenţia joi, când România a sărit de 6.000 de cazuri noi de COVID în 24 de ore, că dacă nu se iau măsuri corecte, numărul bolnavilor s-ar putea dubla în mai puţin de o lună.

Astfel, a continuat reprezentantul României la OMS, presiunea pe sistemul sanitar va fi şi mai mare, posibil să nu mai facă faţă tuturor cazurilor, astfel că mortalitatea s-ar putea dubla sau chiar tripla, scrie antena3.ro.

„Constatăm în fiecare săptămână un salt de 1.000 de cazuri, lucrul acesta pune presiune pe capacitatea de a acorda asistenţă medicală specializată.

În mod clar, în momenul de faţă trebuie acţionat la nivelul sistemului de sănătate publică, pentru că e singurul loc unde putem să identificăm mai devreme cazurile şi să testăm contacţii (…). Cu cât facem lucrul acesta mai rapid şi nu aşteptăm zile să obţinem rezultatul unui suspect, cu atât putem să ţinem lucrurile sub control.

Rafila: Săptămânal, avem un salt de 1.000 de cazuri noi. Trebuie acţionat la nivelul sistemului de sănătate publică

Dacă numărul de cazuri va creşte foarte mult, atunci o să pierdem şi această oportunitate, pentru că sistemul de sănătate publică şi aşa e de multe ori depăşit de numărul actual de cazuri.

Dacă se dublează, de exemplu, numărul de cazuri, capacitatea şi calitatea intervenţiei scad foarte mult. În maxim o lună poate veni dublarea, poate în şi mai puţin timp (…).

Rafila: În Capitală, o cincime din cazurile înregistrate în România. E foarte mult

În Bucureşti, avem o cincime din cazurile înregistrate în România, ceea ce este foarte mult, iar Bucureştiul este un oraş dinamic, mult transport public.

În ce priveşte mortalitatea, noi am plecat de pe un loc nefavorabil, locul 1 sau 2 în ultimele luni, deşi nu aveam multe cazuri. O să vedeţi, pe măsură ce aceste cifre cresc şi sistemul de sănătate nu mai poate absorbi pacienţii, mortalitatea se va dubla sau se va tripla.

În 2-3 săptămâni, cifrele vor fi foarte importante în percepţia publicului, pentru că mortalitatea va creşte şi oricâte eforturi vom face, dacă nu oprim creşterea, asistenţa medicală va fi limitată din punct de vedere al posibităţilor”, a spus medicul Alexandru Rafila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.