Alexandru Rafila nu este de acord cu a treia doză de vaccin: La mine este contraindicată

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS şi deputat PSD, a vorbit vineri despre posibilitatea administrării celei de-a treia doze de vaccin.

Alexandru Rafila a declarat că, din punctul său de vedere, o posibilă administrare a celei de-a treia doze de vaccin ar trebui luată în calcul, în mod individual, după testarea nivelului de anticorpi din organism şi a dat chiar exemplul personal.

“Am văzut în ultima perioadă tot felul de cercetări pe piață care de fapt cheamă oamenii să se testeze legat de nivelul de anticorpi, poate chiar lunar. Eu mi-am făcut testul, am un nivel mare de anticorpi, am făcut și boala, m-am și vaccinat, la mine este contraindicată a treia doză de vaccin.

Știți care e problema? Asta trebuie să se transforme în model cultural, să ne consultăm cu medicul când luăm o decizie legată de sănătatea noastră.”, a spus Rafila la Antena 3.
În ce priveşte numărul de persoane vaccinate din România, Alexandru Rafila a reamintit că suntem penultimii din Europa la acest capitol şi a propus un alt mod de abordare.

Alexandru Rafila: „Ar trebui să spunem că avem 12-13 milioane de persoane eligibile nevaccinate”

“Este penultimul din Europa ca performanță, ce pot să spun? Cred că ar trebui să spunem că mai avem 12-13 milioane de persoane eligibile nevaccinate, cea mai mare parte din populație, iar în țările din vestul Europei procentul de 60% este unul obișnuit, iar impactul pe spitalizare și deces este inferior.”, crede Rafila.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati