Alin Stoica, prefectul Capitalei: Medicii sunt pregătiţi pentru cel de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19

Medicii sunt pregătiţi pentru cel de-al patrulea val al pandemiei de COVID-19, având inclusiv planuri pentru operaţionalizarea spitalelor, dacă este cazul, a declarat, vineri, prefectul Capitalei, Alin Stoica.

‘Medicii sunt pregătiţi pentru valul patru, au planuri inclusiv pentru operaţionalizarea spitalelor, ne uităm chiar la simplificarea procedurilor de operaţionalizare, pentru că deocamdată doar ‘Balş’ este spital COVID şi ar mai fi nevoie, să spunem, în cazul în care va creşte foarte mult numărul de infectări să treacă în regim COVID anumite spitale şi birocraţia să fie cât mai simplificată şi vor exista din partea acestor specialişti propuneri către Ministerul Sănătăţii pe care noi le vom susţine’, a afirmat Stoica.

În opinia sa, oamenii ar trebui să se vaccineze pentru că înţeleg care este importanţa şi sunt de acord cu procedura medicală, nu pentru un beneficiu material.

În ceea ce priveşte măsurile de relaxare care vor intra în vigoare de duminică, el a spus că acestea vizează în principal facilitarea accesului la diverse evenimente sau spaţii pentru cei care sunt vaccinaţi.

‘Măsurile nu sunt de relaxare propriu-zisă, ci sunt măsuri care vizează, în principal, facilitarea accesului la diverse evenimente sau spaţii pentru cei care sunt vaccinaţi. Dacă citim cu atenţie Hotărârea de Guvern, vom vedea că sunt beneficii pentru cei care sunt vaccinaţi, mai degrabă’, a explicat Alin Stoica.

Sursa: PRESSONLINE

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati