Alina Gorghiu despre legea 2 mai: „E o lege care ne asigură că toți traficanții de droguri de mare risc vor sta în închisoare”

Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a vorbit astăzi în plenul Senatului despre un proiect de lege menit să reducă traficul de droguri prin înăsprirea pedepselor. Legea elimină posibilitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000.
În al doilea rând, creşte de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani pedepsele prevăzute de Legea nr. 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

“Este un proiect cheie al PNL. Un proiect esențial pentru societatea românească, pentru siguranța tinerilor din ziua de astăzi.
E o lege care ne asigură că toți traficanții de droguri de mare risc vor sta în închisoare. Acolo le este locul.

Când vorbim de droguri de droguri de mare risc, ne referi la : Cocaina, heroina, ecstasy, fentanyl, oxicodona. Acele droguri de mare risc care distrug destine.
Producția și traficul de droguri rămân cea mai mare afacere criminală din UE.
Va trebui să găsim prârghii prin care să stopăm traficul de droguri care generează bani negri în economia subterană.

Pe parcursul anului 2022, 810 inculpați au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni de trafic de droguri (intern sau internațional).
Dintre aceștia, 402 au fost condamnați la pedepse cu executare în regim de detenție, iar pentru 379 de persoane, instanțele au pronunțat hotărâri de condamnare cu suspendarea executării pedepsei.
Vorbim de aproape 47% dintre traficanții de droguri care, deși condamnați, nu fac închisoare.
Pornind de la aceste lucruri, e absolut necesar să votăm această inițiativă legislativă.
Numai în primele 10 luni ale anului 2023 au fost înregistrate 10.780 de dosare, având ca obiect drogurile, faţă de anul anterior, în aceeaşi perioadă, 8484.
Bătălia nu este ușoară ! Trebuie acționat pe toate palierele de la prevenție la pedeapsă.
Am încredere că această categorie de traficanți de droguri de mare risc va sta mai bine în închisoare ca urmare a votului dumneavoastră.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati