Alina Gorghiu: Toţi miniştrii rămân în Cabinet, nu vor candida la europarlamentare

Ministrul Justiţiei, vicepreşedintele PNL Alina Gorghiu, a declarat, joi, că miniştrii nu vor candida pe listele de europarlamentare, menţionând că nu a cerut nicio derogare pentru a candida la aceste alegeri.

Gorghiu a spus şi că este „foarte sănătos” ca PNL şi PSD să meargă separat la alegerile locale, arată Agerpres.

„Dacă nu pot candida miniştrii, bănuiesc că ştiţi că încă sunt ministru. Am răspuns de la Guvern deja la întrebarea asta. Nu am cerut derogare, nu doresc derogare, vă rog să nu vă stresaţi de poziţia mea pe listă. Miniştrii nu participă pe lista de Parlamentul European. Am reacţionat şi la rugămintea premierului şi a preşedintelui de partid: Toţi miniştrii rămân în Cabinet”, a afirmat Gorghiu, înaintea şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.

Întrebat dacă colaborarea cu PSD ar trebui să rămână doar pentru europarlamentare şi nu şi pentru locale, ministrul a spus: „Da, cred că e foarte sănătos să rămână la nivelul de europarlamentare”.

  • „La locale fiecare are primarii lui, aleşii lui, mesajele lui. Ne descurcăm bine separat la locale”, a adăugat ea.

Referindu-se la varianta unui candidat comun PNL-PSD la prezidenţiale, Gorghiu a precizat: „Nici măcar listele de Parlament European nu am terminat, nu vreţi să le terminăm pe acestea şi să ne apucăm de prezidenţiale după ce avem deciziile de azi?”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati