Viceprimarul Capitalei Horia Tomescu anunţă lansarea de către ALPAB, în SICAP, a două licitaţii pentru acorduri-cadru care vizează achiziţia de arbori, arbuşti, gard viu, gazon şi flori.
„Am demarat, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, procedura de licitaţie publică pentru două acorduri-cadru prin care urmărim să creştem calitatea zonelor verzi, să amenajăm zone umbrite pe perioada sezonul cald şi să diminuăm poluarea aerului din Bucureşti”, scrie viceprimarul, pe Facebook.
Primul acord-cadru are o valoare cuprinsă între 4,8 şi 10,2 milioane lei, bani care vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de seminţe, bulbi, gazon, trifoi, îngrăşăminte şi pământ vegetal, precizează Horia Tomescu.
Cel de al doilea acord-cadru are o valoare cuprinsă între 14,2 şi 79,7 milioane lei şi are ca scop „îmbunătăţirea aspectului zonelor verzi din parcurile administrate de ALPAB”, prin achiziţionarea de arbori, arbuşti, plante perene lemnoase, ierburi de decor şi acoperitori de sol.
Ambele contracte se vor derula pe o perioadă de 2 ani.
„Aşa cum am anunţat încă de la votarea bugetului capitalei pentru acest an, una dintre priorităţile mele este să investim într-un Bucureşti mai verde. Pentru că într-un oraş sufocat de betoane, avem nevoie de vegetaţie ca de aer. Invit aşadar toţi operatorii economici interesaţi să participe la cele două proceduri în SEAP, unde pot accesa întreaga documentaţie de atribuire”, menţionează viceprimarul.
Pe 20 martie a fost publicat pe SICAP anunţul pentru primul acord-cadru, vizând achiziţia de seminţe de plante, seminţe de gazon, precum şi pentru pământ vegetal şi turbă neutră. În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară reprezintă 90%, iar termenul de livrare 10%. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 20 aprilie.