Alte două spitale vor deveni unități exclusiv COVID în București

În cursul acestei săptămâni vor fi operaționalizate două spitale din Capitală care vor fi trecute exclusiv COVID. Este vorba despre Malaxa și Sf. Ioan, a anunțat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

Este vorba despre spitalul Malaxa, care are 100 de paturi din care 9 ATI și 40 de paturi cu oxigen și spitalul Sf. Ioan, cu 200 de paturi din care 15 ATI, a explicat ministrul Cseke Attila.

Acesta a anunțat și noi paturi ATI, la spitalul Colentina, 26 de paturi la Cantacuzino și 18 paturi la Colțea.

La spitalul Sf. Ioan va fi operaționalizată și o unitate mobilă cu 8 – 10 paturi.

„Ieri am operaționalizat unitatea mobilă ATI la Spitalul Marius Nasta – opt paturi. Suntem în curs de operaționalizare cu 50 de paturi cu oxigen la Spitalul Colentina, 26 de paturi la Spitalul Cantacuzino și 18 paturi la Spitalul Colțea, ceea ce se va întâmpla azi-mâine și va degreva partea de sistem unde e necesar paturi cu oxigen.

De asemenea, ieri am avut o discuție și săptămâna aceasta vom operaționaliza două spitale care vor fi trecute pe spitalizare exclusiv COVID: Spitalul Malaxa, care are 100 de paturi, din care nouă paturi sunt de ATI și 40 de paturi cu oxigen, respectiv Spitalul Sf. Ioan, cu 200 de paturi, din care 15 paturi ATI. La acest spital mai mult ca sigur vom operaționaliza încă o unitate mobilă ATI cu 8-10 paturi.

Deci în această săptămână, pe București vom crește numărul de paturi ATI la aceste două spitale cu 34 de paturi, iar la oxigen cu mai multe”, a declarat marți dimineață ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, scrie Digi24.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati