Alți doi pacienți cu Covid în stare gravă sunt transportați de la București la Sibiu cu o aeronavă militară

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează duminică o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Sibiu – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgenţă, a doi pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă, a anunţat Biroul de presă al MApN.

Potrivit sursei citate, echipa medicală este formată din specialişti din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi SMURD Bucureşti, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian la ora 14.15.

Vestea vine după ce Grupul de Informare strategică a raportat că Bucureștiul are cea mai mare rată de infectare și cele mai multe cazuri de COVID-19 din țară.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati