Alţi patru pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, sunt transportaţi, marţi, cu o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române de la Bucureşti la spitale din Moldova. O misiune similară a avut loc în urmă cu o zi.
Ministerul Apărării Naţionale a transmis, într-un comunicat de presă, că marţi se desfăşoară o nouă misiune de transport umanitar din Bucureşti la spitale din Moldova, cu pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă, potrivit unui comunicat de presă.
Astfel, o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, transportă, în regim de urgenţă, pe ruta Otopeni – Suceava şi retur, patru pacienţi bolnavi de COVID-19. Aeronava militară a decolat de la Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 14.00.
Transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a făcut cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Echipa medicală care va monitoriza pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD Bucureşti şi Ministerului Apărării Naţionale.