Am putea ieși din casă abia după 1 iunie, susține Adrian Streinu-Cercel

Managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Bals, Adrian Streinu-Cercel, afirmă că vom mai sta în casă încă opt săptămâni, adică până pe 1 iunie.

Potrivit acestuia, vârful epidemiei de coronavirus va fi atins pe 15 mai, scrie Ziare.com.

„15 mai înseamnă vârf al incidenței. Eu spun că avem nevoie de încă opt săptămâni pentru a rezolva problema”, a declarat managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Bals, Adrian Streinu-Cercel.

Săptămâna trecută, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spunea că epidemia de COVID-19 ar putea atinge vârful în România în a două jumătate a lunii aprilie, când numărul îmbolnăvirilor ar putea ajunge la circa 10-15.000 de cazuri.

„Vârful pandemiei îl văd în a două jumătate a lunii aprilie. Dar îl văd mai ascuțit sau mai domol, în funcție de ceea ce vom face noi, atât că activitate medicală, dar și populația prin măsurile care trebuie într-adevăr respectate.

Poate fi în jur de de 10.000, poate fi în jur de 15.000, depinde cum avem rată de transmitere locală, accelerată sau nu. Poate fi din cazuri ușoare și medii, poate fi din cazuri grele, critice, care necesită suport, și atunci vom avea o aglomerare a terapiilor intensive și vom avea și decese”, a declarat Nelu Tătaru.

Totodată, el a subliniat că o eventuală relaxare a restricțiilor ar putea fi luată în considerare în luna mai, dacă vor scădea numărul îmbolnăvirilor și al deceselor.

Până acum, în România, au fost confirmate 3.864 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 157 de decese. 141 de oameni sunt la terapie intensivă.

Totodată, au fost declarate vindecate doar 374 de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati