Ambasada Coreei de Sud la Bucureşti angajează asistent executiv şi editor. Ce salariu oferă

Ambasada Republicii Coreea în România (Coreea de Sud) caută o persoană pentru postul de asistent executiv (personal) pentru ambasadorul Coreei în ţara noastră şi de editor.

Printre atribuţiile candidatului care urmează să fie ales pentru postul de asistent executiv şi editor la ambasada Coreei se numără gestionarea agendei ambasadorului, organizarea întâlnirilor şi a călătoriilor acestuia, pregătirea corespondenţei pentru ambasador şi pentru alţi diplomaţi din ambasadă, scrie economica.net.

De asemenea, candidatul ales pentru acest post va contribui la organizarea evenimentelor ambasadei. În calitate de editor, candidatul ales va pregăti, în limba engleză, corepondenţa, declaraţiile, discursurile ambasadei.

Sunt eligibili pentru acest post candidaţii care au absolvit studii superioare cu specializare într-unul dintre profilurile: Afaceri, Administraţie, Limbi Străine, Relaţii Internaţionale.

Se califică pentru acest post oamenii care au cunoştinţe solide de limba engleză, care au excelente abilităţi de comunicare şi de organizare. Angajatorii caută, de asemenea, oameni care pot gestiona eficient mai multe sarcini în acelaşi timp, care pot lucra independent şi se pot adapta rapid la schimbare. Sunt avanajaţi la angajare oamenii care au mai lucrat într-un post similar.

Ambasada Coreei ofertează candidaţii cu salarii nete care pornesc de la circa 700 – 750 de dolari americani pe lună, în funcţie de experienţa şi competenţele candidatului.

Candidatul ales pentru acest post va fi recompensat cu al treisprezecelea salariu, potrivit anunţului de recrutare.

Cei care cred ca întrunesc criteriile antemenţionate pot trimite CV-ul împreună cu scrisoarea de intenţie, în care explică ce-i recomandă pentru acest post, la Ambasada Republicii Coreea la Bucureşti. Ambele documente trebuie redactate în engleză.

Termenul-limită de primire a candidaturilor e 12 ianuarie. Amănunte, aici.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati