Ambasada României în SUA: 47 de români urmează să fie deportați

Ambasada României în Statele Unite ale Americii a anunțat că 47 de cetățeni români care au formalitățile de deportare definitivate se află în custodie în centrele de imigrație și control vamal (U.S. Immigration and Customs Enforcement) și că nu se are în vedere transportarea acestora la baza navală Guantanamo.

ACTUALIZARE Nicușor Dan a subliniat, într-o conferință de presă, că Washingtonul a infirmat informațiile cu privire la faptul că mai mulți români ar fi urmat să fie transferați la închisoarea Guantanamo. „Aceasta a fost o știre falsă. În rest, e ceva curent. Adică nu e ceva ce se întâmplă de câteva luni în relația cu Statele Unite. E curent ca oameni care nu au permis de ședere acolo să fie trimiși în România. În rest, sunt detalii tehnice”, a precizat Nicușor Dan.

Știre inițială

47 de români se află în custodia autorităților americane și urmează să fie deportați din Statele Unite ale Americii (SUA), însă niciunul dintre aceștia nu va fi transportat la baza Guantanamo, subliniază Ambasada României în SUA.

”România cooperează îndeaproape cu toate agențiile americane pentru asigurarea securității frontierelor și controlului migrației în Statele Unite. Până la această dată nu a existat nicio situație care să determine plasarea unor cetățeni români în facilități din afara Statelor Unite. De regulă, cetățenii români identificați cu statut ilegal pe teritoriul american sunt returnați în România în baza unor proceduri consacrate pe linia cooperării româno-americane”, precizează ambasada într-o informare transmisă AGERPRES.

Ambasada este în permanentă legătură cu autoritățile americane pentru clarificarea situației cetățenilor români care se află în situația de a fi returnați către România.

Precizările ambasadei vin după ce cotidianul Politico a relatat marți, citând documente la care a avut acces, că 100 de români în situație ilegală sunt luați în considerare pentru a fi transferați la Guanatanamo.

Ambasada României în Statele Unite a luat notă de cele relatate în articolul din cotidianul Politico și a solicitat imediat autorităților americane confirmarea acurateței informațiilor.

Conform articolului, administrația Trump plănuiește să intensifice trimiterea migranților fără documente la Guantanamo Bay începând cu această săptămână, cel puțin 9.000 de persoane fiind verificate pentru transfer. Transferurile către Guantanamo ar putea începe chiar de miercuri, se arată în documente. Se preconizează că deținuții se vor afla temporar în această unitate înainte de a fi deportați în țările lor de origine.

Motivul oficial al transferurilor este acela de a elibera spațiu pentru paturi în centrele de detenție de pe teritoriul american, însă utilizarea cunoscutei facilități, care a găzduit mult timp suspecți de terorism, ar trimite, de asemenea, un alt semnal menit să descurajeze imigrația ilegală în Statele Unite.

Planurile au fost puse la punct doar în ultimele zile și ar putea suferi modificări, se arată în documente. Dar Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) ar putea să nu notifice în prealabil țările persoanelor afectate, conform documentelor.

Purtătorii de cuvânt ai DHS și ai Departamentului de Stat nu au răspuns imediat la o cerere de comentarii.

Aproximativ 800 de europeni – inclusiv un austriac, 100 de români și 170 de ruși – sunt luați în considerare pentru aceste transferuri, potrivit unuia dintre documente.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati