Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a primit-o, joi, pe ambasadoarea agreată a Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, la scurt timp după sosirea acesteia în ţara noastră, transmite MAE.
Ministrul Aurescu şi ambasadoarea Kavalec au discutat priorităţile care trebuie urmărite în relaţia bilaterală, care urmează să fie aprofundate cu ocazia următoarei runde a Dialogului Strategic România – SUA, programată a avea loc în prima parte a anului la Bucureşti, arată sursa citată.
Aurescu a subliniat că ţara noastră „rămâne un aliat de încredere al SUA, implicat activ în zona Mării Negre, şi a reiterat interesul României pentru viitoarea strategie a SUA pentru regiunea Mării Negre”.
Ministrul de Externe a transmis, de asemenea, aprecierea pentru sprijinul puternic al SUA pentru securitatea României şi a aliaţilor europeni din NATO, în special a celor din Flancul estic, demonstrat şi de creşterea consistentă a prezenţei militare americane după declanşarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
El a reamintit obiectivul comun al României şi al SUA de includere a ţării noastre în Programul Visa Waiver, reliefând dorinţa părţii române pentru intensificarea cooperării în domeniu, precum şi necesitatea înregistrării de progrese substanţiale în perioada mandatului ambasadoarei Kavalec.
Ambasadoarea agreată a SUA a evidenţiat că România este un partener şi aliat puternic, foarte apreciat al SUA şi a asigurat că va depune toate eforturile pentru a contribui la dezvoltarea Parteneriatului strategic bilateral.
Potrivit MAE, diplomatul american a salutat, totodată, eforturile deosebite realizate de ţara noastră în sprijinul Ucrainei şi Republicii Moldova, respectiv în asigurarea securităţii energetice – evidenţiind capacitatea României de a se poziţiona drept exemplu la nivel regional, inclusiv în ceea ce priveşte independenţa energetică.