Ambasadorul din SUA le cere românilor din State să se implice pentru includerea României în Visa Waiver

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, le-a cerut românilor stabiliți în SUA să pună presiune pe Congresul american pentru a sprijini includerea țării noastre în programul Visa Waiver, așa cum s-a întâmplat în cazul integrării în NATO, relatează Agerpres.

„Credem că Visa Waiver este un moment în care (n.r. românii din SUA) s-ar putea aduna. Ştim cu toţii că momentul care i-a făcut pe românii americani să se adune în jurul unui obiectiv a fost la sfârşitul anilor ’90, la începutul anilor 2000 pentru integrarea în NATO şi vă dau un singur exemplu: au trimis peste 160.000 de scrisori Congresului american, prin care le-au spus congresmanilor de ce este important ca România să fie parte în NATO şi cât de util ar fi acest lucru.

  • Credem că ar putea să funcţioneze acest lucru cu noile tehnologii – sigur că nu mai trimiţi astăzi scrisori, trimiţi e-mail-uri sau ai altfel de iniţiative, dar credem că putem face acest lucru”, a declarat Muraru, după întâlnirea președintelui Klaus Iohannis cu comunitatea de români din Vestul SUA.

Muraru a menționat că deja are susținerea reprezentanților bisericilor românești din SUA și le-a cerut și antreprenorilor, cercetătorilor sau profesorilor români să „deschidă uși, să influențeze oameni care să sprijine România în acest demers”.

„Avem mulţi români care lucrează în companii de tehnologii înalte şi de tehnologii avansate, avem români care au fondat start-up-uri foarte bine cotate, avem români miliardari – există o companie românească ce este cotată cu 36 de miliarde de dolari -, avem sute de ingineri care lucrează la Boeing, avem foarte mulţi specialişti care lucrează la marile companii care sunt în această zonă Silicon Valley şi avem şi profesori de tehnologii avansate, fie la Stanford, fie la alte universităţi bine cotate. Din punctul acesta de vedere, este o comunitate cu foarte multe resurse din multe puncte de vedere – şi resurse financiare, dar şi resurse de a se coagula”, a menționat ambasadorul român din SUA.

Andrei Muraru a mai transmis că spiritul comunitar în cadrul comunității de români s-ar deprecia, indicând că cea mai mare problemă este „pierderea limbii”, resimțită și în cazul altor comunități etnice din SUA.

Comunitatea de români din SUA ar aduna aproximativ 1 milion de persoane, potrivit datelor consulatelor generale ale României.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati