Ambasadorul Statelor Unite în România, Adrian Zuckerman, a efectuat marţi o vizită de rămas-bun la prim-ministrul Florin Cîţu. Ambasadorul a fost însoţit de Adjunctul Şefului Misiunii Diplomatice, David Muniz, care la plecarea Ambasadorului Zuckerman, pe 20 ianuarie, va deveni „Charge d’Affaires”.
În timpul întrevederii, cei trei au discutat despre progresele din ultimul an în relaţia bilaterală şi despre continuarea cooperării în cadrul a numeroase proiecte, inclusiv cel referitor la centrala nucleară de la Cernavodă, a precizat un comunicat de presă al Ambasadei SUA la Bucureşti.
Prim-ministrul i-a mulţumit ambasadorului Zuckerman pentru implicarea sa în relaţia bilaterală şi a adăugat că aşteaptă cu interes să lucreze cu David Muniz care l-a asigurat pe premier că relaţia româno-americană va rămâne una strânsă sub conducerea Administraţiei Biden şi şi-a exprimat interesul cu privire la continuarea consolidării Parteneriatului Strategic.