Amendă de peste jumătate de milion de euro pentru Wizz Air. Și-ar fi păcălit clienții să cumpere bilete mai scumpe

Compania aerieană low-cost Wizz Air s-a ales cu o amendă în valoare de 770.000 de euro pentru comunicare înșelătoare. Autoritatea pentru concurență de la Budapesta a fost cea care a aplicat sancțiunea, conform Reuters

  • Anunțul cu privire la amendă a fost făcut sâmbătă de instituție pe site-ul său, potrivit adevarul.ro. Conform autorității, compania aeriană și-a tras pe sfoară clienții pentru a achiziționa bilete mai scumpe.

În acest sens, autoritatea pentru concurență din Ungaria a precizat că Wizz Air a încălcat principiul due diligence-ului profesional și a indus în eroare prin felul în care și-a prezentat serviciul de check-in automat.

Compania Wizz Air nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii.

Amenda a fost aplicată după ce compania low-cost și-a revizuit în scădere previziunile privind profitul anual, la începutul săptămânii, după ce a înregistrat o scădere de 44% a profitului operațional în primul trimestru, ca urmare a cheltuielilor generate de problemele cu motoarele Pratt & Whitney și de contractele unice de leasing pentru creșterea capacității.

Wizz Air, care folosește aeronave Airbus, a întâmpinat probleme cu motoarele Pratt & Whitney RTX, 46 dintre avioanele sale fiind blocate la sol pentru verificări în această vară.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati