Amenzi de 100.000 de lei pentru parcarea mașinilor pe spațiile verzi, în Sectorul 6

Polițiștii locali din cadrul Direcției Ordine Publică au desfășurat în perioada 29 septembrie – 17 octombrie mai multe acțiuni având ca scop respectarea prevederilor H.C.L. Sector 6 privind staţionarea vehiculelor şi remorcilor pe spaţiile verzi aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului București de pe raza Sectorului 6, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, au fost  depistați și identificați 126 conducători auto care au încălcat normele privind staționarea pe spațiile verzi, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 100.000 de lei.

Art. 1. În sensul  prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a)      spaţiu verde – zona verde aparținând domeniului public sau privat al municipiului, reprezentată de vegetaţie specifică (lemnoasă, arbustivă, floricolă şi erbacee), alta decât cele menţionate de H.C.G.M.B. nr. 114/2004, respectiv parcurile şi grădinile publice din municipiul Bucureşti;

b)      scuar – spaţiul verde, din cadrul municipiului cu suprafaţa mai mică de un hectar, amplasat în cadrul ansamblurilor de locuit, în incintele unităţilor economice, social-culturale, de învăţământ, amenajărilor sportive, de agrement pentru copii şi tineret sau în alte locaţii;

c)      aliniament plantat – plantaţie din lungul bulevardelor, a altor căi de circulaţie sau a râului Dâmboviţa, cu rol estetic de protecţie, de ameliorare a climatului şi calităţii aerului;

d)      spaţiul verde se compune din următoarele tipuri de terenuri din zonele urbane:

  • scuar;
  • aliniament plantat în lungul bulevardelor, străzilor şi trotuarelor;
  • teren liber, neproductiv din intravilan.

          Art. 2. (1) Se interzice staţionarea cu orice tip de vehicul sau remorcă pe spaţiile definite în art. 1, aparținând domeniului public sau privat al Municipiului București, aflate pe raza Sectorului 6.

(2) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 1000 lei la 1500 lei pentru vehiculele cu masa mai mică de 3,5 tone şi cu amendă de la 1500 lei la 2.500 lei pentru vehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati