Amenzi de 30.000 lei în cazul unor evenimente private desfăşurate în Centrul Vechi

Poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Centrul Vechi au depistat în două localuri evenimente private aflate în derulare, la care participau 10 şi respectiv 11 persoane, organizatorii şi participanţii fiind sancţionaţi cu amenzi cumulate în valoare de peste 30.000 de lei, informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

„În noaptea de 16/17 ianuarie 2021, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Poliţiei Centrul Vechi, în continuarea verificărilor privind respectarea prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au depistat, în două locaţii, unităţi de alimentaţie publică, evenimente private aflate în derulare, la care participau 10 şi respectiv 11 persoane”, menţionează sursa citată, scrie Agerpres.

În ambele situaţii organizatorii au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de 9.000 de lei (fiecare).

De asemenea, participanţii la evenimente au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor Legii nr 55 din 2020 cu amenzi în cuantum de 12.800 lei.

În ambele cazuri cercetările sunt continuate de Serviciul Poliţiei Centrul Vechi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati