Amenzi de 670.050 de lei date în luna martie pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice și a curățeniei în Sectorul 6

În luna martie, polițiștii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 au aplicat 177 de amenzi dintre care opt avertismente persoanelor care nu au păstrat curățenia trotuarelor, a arterelor de circulație, a parcurilor, a locurilor de joacă pentru copii, a pieţelor şi a altor locuri publice.

Conform prevederilor Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 120/2010 privind Normele de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti, nerespectarea condiţiilor menţionate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, atât pentru persoanele fizice, cât și juridice.

Un număr de 39 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 10 avertismente, au fost aplicate posesorilor animalelor de companie care, în timpul plimbărilor pe domeniul public, nu au deţinut asupra lor materialele necesare pentru curăţarea dejecţiilor provenite de la acestea, au permis accesul animalelor de companie pe spaţiile verzi în parcuri, grădini publice și în spaţiile de joacă amenajate pentru copii. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea prevederilor H.C.G.M.B. nr. 120/2010 a fost, în luna martie, de 163.600 de lei.

Tot luna trecută, agenții au acţionat pentru combaterea actelor de comerţ ambulant neautorizat pe raza administrativă teritorială a Sectorului 6, în acest sens fiind legitimate 1.645 de persoane, aplicate 342 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 334.700 de lei, dintre care nouă avertismente.

De asemenea, poliţiştii locali au desfăşurat acţiuni pentru respectarea ordinii şi liniştii publice, identificării grupurilor de persoane care consumă alcool până la ore târzii în zonele limitrofe locuinţelor și depistării persoanelor care încalcă, în mod repetat, prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice cu modificările și completările ulterioare. Astfel, au fost legitimate 1.975 de persoane, identificate 71 de persoane fără domiciliu şi aplicate 352 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 172.350 de lei, dintre care 25 de avertismente.

În cazul persoanelor fără domiciliu, sunt aplicate măsuri de identificare şi de conducere la centrele special amenajate de pe raza Sectorului 6, solicitându-se și sprijinul reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, în vederea acordării unor eventuale servicii sociale adecvate situaţiei cu care aceste persoane se confruntă în prezent, în măsura în care acestea îşi oferă consimţământul de a beneficia de măsurile de protecţie socială conferite de legislaţia în vigoare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati