Amenzi de 73.000 de lei pentru șoferii care au parcat pe spațiul verde în Sectorul 6

Polițiștii locali din cadrul Direcției Ordine Publică au desfășurat în perioada 17 noiembrie – 12 decembrie mai multe acțiuni având ca scop respectarea prevederilor privind staţionarea vehiculelor pe spaţiile verzi aparţinând domeniului public sau privat.

Astfel, au fost depistați și identificați 129 conducători auto care au încălcat normele privind staționarea pe spațiile verzi, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 73.000 de lei.

Amenda pentru un autovehicul este cuprinsă între 1.000 și 1.500 de lei, iar pentru vehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, între 1.500 și 2.500 de lei.

Potrivit hotărârii mai sus menționate, scuarul, aliniamentul plantat în lungul bulevardelor, străzilor şi trotuarelor și terenul liber, neproductiv, din intravilan, sunt zone considerate spațiu verde, unde parcarea sau staționarea sunt interzise.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati