Amenzi de aproape 260.000 de lei, în urma unor controale în staţii şi triaje de cale ferată şi trenuri de călători

Poliţiştii au aplicat amenzi de aproape 260.000 de lei, în urma unor controale în staţii şi triaje de cale ferată şi trenuri de călători, conform unui comunicat al Poliţiei Române.

Poliţiştii de la transporturi au desfăşurat, la nivel naţional, între 24 şi 30 martie, controale pentru asigurarea ordinii publice în domeniul transporturilor aeriene, navale şi feroviare, precum şi pentru combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional.

Verificările au vizat menţinerea ordinii publice, prevenirea furturilor de la călători şi combaterea faptelor cu violenţă, a accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, a furturilor de la infrastructura feroviară şi din vagoanele de marfă, controale pentru respectarea legislaţiei privind transportul de persoane în regim de taxi şi rent-a-car, depistarea transporturilor ilegale de material lemnos, prevenirea şi combaterea braconajului piscicol.

Poliţiştii au efectuat verificări în 171 de staţii şi triaje de cale ferată şi 172 de trenuri de călători. Au fost legitimate 1.181 de persoane, fiind aplicate 269 de amenzi de 259.755 de lei.

Astfel, au fost depistaţi cinci urmăriţi şi doi minori lipsiţi de supraveghere, fiind verificate şase de obiective de pază.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati