Încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege se va sancţiona cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei, prevede un proiect adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, relatează Agerpres.
Proiectul de lege, adoptat cu 246 de voturi „pentru”, 32 „împotrivă” şi o abţinere, modifică articolul 20 din Legea nr. 75/1994, în sensul stabilirii şi sancţionării drept contravenţie a faptei constând în încălcarea interdicţiei de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege sau prin regulamentele militare.
Cetăţenii sunt datori să manifeste respect faţă de drapelul şi imnul naţional al României şi să nu comită niciun act prin care s-ar aduce ofensă acestora. Încălcarea interdicţiei constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei de către agenţii constatatori din cadrul Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei Române, cu respectarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prevede un amendament la proiect.
Potrivit expunerii de motive, „pângărirea drapelului României, ca simbol naţional, prin ataşarea de însemne peste culorile naţionale constituie o abatere gravă de la ordinea publică şi trebuie sancţionată proporţional, cu amendă în cuantum ridicat, pentru a descuraja astfel de fapte antinaţionale”.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege, Camera Deputaţilor fiind for legislativ decizional.