Amenzi de peste 235.000 de lei au fost date de poliţiştii de la Transporturi, în urma unei acţiuni de două zile la nivel naţional

Amenzi de peste 235.000 de lei au fost date de poliţiştii de la Transporturi, în urma unei acţiuni de două zile, desfăşurată la nivel naţional.

Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei au anunţat că poliţiştii de la Transporturi, împreună cu angajaţi feroviari, au acţionat, în zilele de 12 şi 13 septembrie, pentru eliminarea riscurilor privind sustragerile din vagoanele de mărfuri, precum şi de componente ale mijloacelor de material rulant.
În cadrul acţiunii au fost verificate 129 de trenuri de marfă în staţiile de cale ferată şi 51 în triaje. Douăzeci de trenuri de marfă au fost verificate în parcurs (în linie curentă).
De asemenea, în cadrul acţiunii, au fost verificate 561 de mijloace de material rulant în depouri, revizii, parcuri reci, precum şi în linie curentă şi au fost efectuate controale la 18 magazii de piese de schimb. Totodată, poliţiştii au făcut verificări şi la 179 de unităţi, care au ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de metale feroase şi neferoase.
Au mai fost făcute controale la 123 de firme de pază, care asigură securitatea în sistemul transporturilor feroviare. Poliţiştii au descoperit opt infracţiuni, fiind cercetate opt persoane şi au fost aplicate 307 amenzi, în valoare totală de 235.525 de lei.
Astfel, poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Gorj au efectuat un control la firmă care are ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de metale feroase şi neferoase, din judeţul Gorj, în urma căruia au descoperit 4.800 de kilograme de şină de cale ferată şi material mărunt de cale ferată, cantitate ce provenea de la o societate comercială, din judeţul Hunedoara, cu încălcarea prevederilor legale.
Faţă de administratorul societăţii, din judeţul Hunedoara, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu 150.000 de lei, iar cantitatea de metale menţionată, în valoare de 5.740 de lei, a fost ridicată, în vederea confiscării.
De asemenea, poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş au efectuat un control la o societate comercială având ca obiect de activitate colectarea deşeurilor feroase şi neferoase, din judeţul Argeş, în urma căruia au constatat faptul că o persoană, din judeţul Argeş şi o persoană, din judeţul Olt au predat, în perioada 2020 – 2021, cantităţi de fier vechi în valoare de 37.800 de lei, respectiv 22.400 de lei, declarând faptul că deşeurile provin din gospodăriile proprii, pentru a nu li se reţine impozitul pe venit.
În cauză, au fost întocmite două dosare penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de  evaziune fiscală.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati