Amenzi de peste jumătate de milion de lei, aplicate în februarie pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice și a curățeniei în Sectorul 6

În luna februarie, polițiștii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 au aplicat 165 de amenzi persoanelor care nu au păstrat curățenia trotuarelor, a arterelor de circulație, a parcurilor, a locurilor de joacă pentru copii, a pieţelor şi a altor locuri publice.

Conform prevederilor Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 120/2010, privind Normele de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti, nerespectarea condiţiilor menţionate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, atât pentru persoanele fizice cât și juridice.

Un număr de 71 de sancţiuni contravenţionale dintre care zece avertismente au fost aplicate posesorilor animalelor de companie care, în timpul plimbărilor pe domeniul public, nu au deţinut asupra lor materialele necesare (făraş, mătură, pungă) pentru curăţarea dejecţiilor provenite de la acestea, au permis accesul animalelor de companie pe spaţiile verzi în parcuri, grădini publice și în spaţiile de joacă amenajate pentru copii. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea prevederilor H.C.G.M.B. nr. 120/2010 a fost în luna februarie de 173.900 de lei.

Tot luna trecută, agenții au acţionat în vederea combaterii actelor de comerţ ambulant neautorizat pe raza administrativă teritorială a sectorului 6, în acest sens fiind legitimate 2038 de persoane, aplicate 439 de sancţiuni contravenţionale dintre două avertismente în valoare totală de 323.800 de lei.

De asemenea, poliţiştii locali au desfăşurat acţiuni  pentru respectarea ordinii şi liniştii publice, identificării grupurilor de persoane care consumă alcool până la ore târzii în zonele limitrofe locuinţelor și depistării persoanelor care încalcă în mod repetat prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice cu modificările și completările ulterioare. Astfel, au fost legitimate 2214 de persoane, identificate 58 de persoane fără domiciliu şi aplicate 299 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 69.266 de lei.

În cazul persoanelor fără domiciliu sunt aplicate măsuri de identificare şi de conducere la centrele special amenajate de pe raza Sectorului 6 solicitându-se și sprijinul reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 în vederea acordării unor eventuale servicii sociale adecvate situaţiei cu care aceste persoane se confruntă în prezent, în măsura în care acestea îşi oferă consimţământul de a beneficia de măsurile de protecţie socială conferite de legislaţia în vigoare.

Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 informează că acţiunile de control vor avea caracter permanent, aplicându-se de câte ori va fi cazul sancţiuni contravenţionale cu scopul de a menține curăţenia și ordinea în Sectorul 6.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati