Amenzi duble pentru șoferii care circulă fără rovinietă

Șoferii care circulă fără rovinietă pe drumurile din România riscă plata unor amenzi duble, potrivit unui proiect inițiat de Guvern, care a fost deja adoptat de Senat.

De acum, șoferii trebuie să fie mult mai atenți și să verifice valabilitatea rovinietei înainte să plece la drum, scrie Gandul.

Astfel, amenzile pentru autoturisme vor fi cuprinse între 275 și 550 de lei, iar dacă este vorba despre vehiculele de transport persoane, amenzile pornesc de la 3.100 de lei și pot ajunge până la 11.000 de lei în funcțe de numărul de locuri.

Amenzi mai mari și pentru vehiculele de transport marfă

Totodată, amenzile mari sunt și pentru vehiculele de transport marfă. Pentru vehiculele de până în 3,5 tone amenzile pornesc de la 950 de lei și pot ajunge până la 23.800 lei în funcție de masa totală admisibilă tehnic.

Șoferii din România pot fi anunțați prin mail când le expiră rovinieta

Șoferii din România vor fi anunțați prin mail când le expiră rovinieta, începând cu data de 27 aprilie. Condiția este ca șoferii care vor să primească o notificare că le expiră taxa de drum să își lase e-mail-ul atunci când o plătesc.

Facilitatea a fost introdusă de Ministerul Transportrilor, pentru a crește încasările la buget și a reduce numărul celor care uită să își înnoiască rovinieta.

Cât costă rovinieta pentru fiecare vehicul în parte

În prezent, rovinieta pentru un autoturism obişnuit costă între 3 euro pentru o zi şi 28 de euro pentru un an. Pentru vehiculele de transport marfă mai uşoare de 3,5 tone, preţurile sunt între 6 şi 96 de euro. Cele mai mari preţuri sunt pentru TIR-uri şi ajung la peste 1200 de euro pe an.

Pe lângă benzinării sau on-line, rovinieta se poate cumpăra şi prin SMS, însă doar pentru una sau şapte zile.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati