Jandarmeria Bucureşti a aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 124.365 de lei, cu ocazia meciului Dinamo – FCSB, disputat miercuri seară în Cupa României.
- Dintre sancţiunile contravenţionale, patru, în valoare totală de 100.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.
De asemenea, au fost aplicate şapte sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an.
În plus, au fost întocmite 14 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare.
Se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, a precizat Jandarmeria Capitalei.
Echipa FCSB a învins miercuri seara, în deplasare, scor 4-0, formaţia Dinamo, într-un meci din grupa B a Cupei României.