Amenzi în valoare de peste 1 milion de lei, aplicate în luna mai pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice și a curățeniei în Sectorul 6

În luna mai, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 au acţionat în conformitate cu principala atribuție din Legea 155/20210 a Poliției Locale de asigurare a ordinii și liniștii publice precum și pentru combaterea actelor de comerţ ambulant neautorizat pe raza administrativ teritorială a sectorului 6.

Astfel, au fost desfăşurate acţiuni pentru identificarea grupurilor de persoane care consumă alcool până la ore târzii în zonele limitrofe locuinţelor și depistării persoanelor care încalcă în mod repetat prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice cu modificările și completările ulterioare, fiind legitimate 2152 de persoane, identificate 49 de persoane fără domiciliu şi aplicate 300 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 150.100 de lei, dintre care 12 avertismente.

În cazul persoanelor fără domiciliu sunt aplicate măsuri de identificare şi de conducere la centrele special amenajate de pe raza Sectorului 6 solicitându-se și sprijinul reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 în vederea acordării unor eventuale servicii sociale adecvate situaţiei cu care aceste persoane se confruntă în prezent, în măsura în care acestea îşi oferă consimţământul de a beneficia de măsurile de protecţie socială conferite de legislaţia în vigoare.

De asemenea, pentru combaterea comerțului ambulant neautorizat în conformitate cu H.C.G.M.B. 118/2004 privind exercitarea activității de comercializare pe principalele rețele stradale cu modificările și completările ulterioare, au fost legitimate 2059 de persoane, aplicate 1032  sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 844.750 de lei, dintre care 85 de avertismente.

Tot luna trecută,  agenții locali au aplicat 96 de amenzi dintre care 21 de avertismente persoanelor care nu au păstrat curățenia trotuarelor, a arterelor de circulație, a parcurilor, a locurilor de joacă pentru copii, a pieţelor şi a altor locuri publice.

Conform prevederilor Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 120/2010, privind Normele de salubrizare şi igienizare ale Municipiului Bucureşti, nerespectarea condiţiilor menţionate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, atât pentru persoanele fizice cât și juridice.

Sancțiuni contravenționale au fost aplicate și posesorilor animalelor de companie care, în timpul plimbărilor pe domeniul public, nu au deţinut asupra lor materialele necesare pentru curăţarea dejecţiilor provenite de la acestea, au permis accesul animalelor de companie pe spaţiile verzi în parcuri, grădini publice și în spaţiile de joacă amenajate pentru copii. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea prevederilor H.C.G.M.B. 120/2010  a fost în luna mai de 150.300 de lei.

Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 informează că acţiunile de control vor avea caracter permanent, aplicându-se de câte ori va fi cazul sancţiuni contravenţionale cu scopul de a menține curăţenia și ordinea publică în Sectorul 6.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati