Amenzi în valoare de peste 29.000 lei, în urma protestelor din București

0
125
sursa foto: Facebook - Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti

Jandarmii au dat 30 de amenzi, în valoare totală de 29.950 de lei, organizatorilor manifestațiilor anti-restricții din București și mai multor participanți la protest, scrie Digi24.ro.

Aproximativ 1.000 de oameni s-au adunat astăzi și în Capitală, atât în Piața Victoriei, cât și la Universitate, pentru a protesta împotriva măsurilor de combatere a pandemiei. Protestatarii nu au purtat mască de protecție, iar de distanțare socială nici nu se putea pune problema. Organizatorii aveau autorizație pentru a strânge la protest maximum 100 de persoane, însă numărul a fost cu mult depășit. La protestul ilegal au participat de fapt în jur de 1000 de oameni.

Organizatorii activităților au fost sancționați contravențional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți, nu au asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 293 din 10 martie 2021 și nu au respectat locul de desfășurare a activităților declarate.

Participanții la adunările publice au fost sancționați pentru că nu au respectat măsurile individuale de protecție sanitară.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea și a altor persoane care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor care se impun, adaugă jandarmeria.

Potrivit informațiilor Digi24, va fi amendată și senatoarea Diana Șoșoacă. Aceasta a partipat la protest pe tot parcursul lui.

În București și în mai multe orașe au avut loc manifestații împotriva restricțiilor impuse de autorități. În București protestatarii s-au adunat în Piața Universității, fără a purta măști și fără a respecta măsurile de distanțare și prevenție. Manifestații asemănătoare au loc și în Cluj, Brașov, Constanța și Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.