Polițiștii locali vor fi cu ochii pe călătorii care merg cu tramvaiele de pe linia 32. Cei care sunt prinși că vandalizează tramvaiele sau nu păstrează curățenia vor fi amendați, anunță viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu.
În încercarea de a preveni actele de vandalism, dar și pentru a împiedica orice comportament necivilizat, polițiștii locali vor face zi de zi controale în tramvaiele care circulă pe linia 32.
Călătorii care nu respectă curățenia, îi deranjează pe cei din jur pentru că pun muzică tare în tramvai sau au un alt tip de comportament neadecvat vor fi sancționați.
Informația a fost făcută publică de viceprimarul Bucureștiului, Stelian Bujduveanu, pe pagina sa de Facebook.
„STB nu poate menţine curăţenia din tramvaie dacă unii pasageri mănâncă seminţe, ascultă manele cu volumul la maxim şi vandalizează staţiile cu graffiti sau alte mâzgălituri. Şi eu mai ascult manele, la petreceri, dar nu în tramvai. Agenţii Poliţiei Locale vor fi prezenţi zilnic în tramvaiele de pe linia lui 32: urmează amenzi pentru călătorii care nu se comportă civilizat şi nu păstrează curăţenia. Am primit multe reclamaţii şi mesaje referitoare la călători care mănâncă seminţe sau îşi taie unghiile în mijloacele de transport public”, a scris, pe Facebook, viceprimarul Capitalei.
Bujduveanu îi încurajează pe cetățeni să reclame orice nereguli la numărul de telefon 021/9752, care aparține Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti.
„Transportul public din Bucureşti poate fi modern şi curat doar dacă fiecare călător se comportă civilizat în timpul călătoriei”, a mai scris Stelian Bujduveanu.