AMOFM București, anunț pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ, promoţia 2022

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, dacă se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă.

Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională), precum şi de măsuri de stimulare a ocupării (prime).

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor, stabilită prin reglementările normative în vigoare.

Conform Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 5549/2021, anul şcolar pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă se încheie la data de 27 mai 2022.

În cazul elevilor care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Actele necesare pentru înregistrarea absolventului la A.L.O.F.M., ca persoană în căutarea unui loc de muncă, sunt:

– actul de identitate;

– actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;

– declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate – tipizat disponibil pe website-ul: www.anofm.ro – agentia AMOFM Bucuresti sectiunea Persoane fizice/Indemnizatii de somaj si venituri de completare.

Adresele Agenţiilor Locale de Sector:

Sector 1 – Str. Spătaru Preda nr.12, corp clădire A, Sector 5, telefon: 0758 102 136/ 0758.102.141, e-mail: sector-1@anofm.gov.ro
Sector 2 – Str. Spătaru Preda nr.12, corp clădire A, Sector 5, telefon: 0758.102.142/0758.102.162, e-mail: sector-2@anofm.gov.ro
Sector 3 – Str. Tăbăcarilor nr.20, Sector 4, telefon: 0758.102.127/0758.102.143, e-mail: sector-3@anofm.gov.ro;
Sector 4 – Str. Spătaru Preda nr.12, corp clădire B, Sector 5, telefon: 0758.102.154/0758.102.164, e-mail: sector-4@anofm.gov.ro
Sector 5 – B-dul Pieptănari nr. 64, Sector 5, telefon: 0758.102.155/0758.102.165, e-mail: sector-5@anofm.gov.ro ;
Sector 6 – B-dul Timişoara nr. 59, Sector 6, telefon: 0758.102.156/0758.102.166, e-mail: sector-6@anofm.gov.ro .

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati