AMOFM București invită absolvenții instituțiilor de învățământ din promoția 2025 să se înregistreze în evidențele agenției

A.M.O.F.M. București invită absolvenții instituțiilor de învățământ din promoția 2025 să se înregistreze în evidențele agenției, în termen de 60 de zile de la absolvire, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Această înregistrare este un pas esențial pentru a beneficia de servicii specializate care îi vor sprijini în integrarea pe piața muncii.

Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.

În cazul absolvenților de liceu, termenul de 60 de zile este calculat de la data absolvirii studiilor, indiferent de rezultatul examenului de Bacalaureat. Pentru elevii care nu au situația școlară încheiată la toate materiile, termenul se calculează de la promovarea examenului de corigență, conform adeverinței eliberate de instituția de învățământ.

Beneficii ale înregistrării:

Înregistrarea în evidențele agenției ca persoană în căutarea unui loc de muncă permite absolvenților să acceseze o gamă largă de servicii gratuite, inclusiv:
– Informare și consiliere profesională;
– Medierea muncii;
– Servicii de formare profesională/Cursuri de formare profesională;
– Indemnizație de șomaj și prime (măsuri de stimulare a ocupării).

După înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă, absolvenții care nu se angajează în termen de 60 de zile, pot solicita indemnizație de șomaj, în cuantum de 50% din valoarea Indicatorului Social de Referință (ISR), pe o perioadă de 6 luni.

De asemenea, în conformitate cu Legea nr. 76/2002, absolvenții care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni beneficiază de o primă de inserție echivalentă cu de 3 ori ISR în vigoare la data angajării (în prezent ISR este de 660 lei).

Documente necesare pentru înregistrare:
– Actul de identitate;
– Diplomă de absolvire sau adeverință din care să rezulte data absolvirii;
– Curriculum Vitae;
– Declarație pe proprie răspundere privind starea de sănătate (formular tipizat);
– Acord privind utilizarea datelor cu caracter personal (formular tipizat).

Absolvenții se pot înscrie în evidența agențiilor locale de sector din raza căreia au domiciliul/reședință, la urmatoarele adrese:
– Sector 1 – Str. Spătaru Preda nr.12, corp clădire A, Sector 5, telefon: 0758 102 136/ 0758.102.141, e-mail: sector-1@anofm.gov.ro; alofm.s1@anofm.gov.ro;
– Sector 2 – Str. Spătaru Preda nr.12, corp clădire A, Sector 5, telefon: 0758.102.152/0758.102.162, e-mail: sector-2@anofm.gov.ro; alofm.s2@anofm.gov.ro;
– Sector 3 – Str. Tăbăcarilor nr.20, Sector 4, telefon: 0758.102.127/0758.102.143, e-mail: sector-3@anofm.gov.ro; alofm.s3@anofm.gov.ro;
– Sector 4 – Str. Spătaru Preda nr.12, corp clădire B, Sector 5, telefon: 0758.102.154/ 0758.102.164, e-mail: sector-4@anofm.gov.ro; alofm.s4@anofm.gov.ro;
– Sector 5 – B-dul Pieptănari nr. 64, Sector 5, telefon: 0758.102.155/0758.102.165, e-mail: sector-5@anofm.gov.ro ; alofm.s5@anofm.gov.ro;
– Sector 6 – B-dul Timișoara nr. 59, Sector 6, telefon: 0758.102.156/0758.102.166, e-mail: sector-6@anofm.gov.ro; alofm.s6@anofm.gov.ro.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati