NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

AMOFM Bucureşti organizează 16 programe de formare profesională, în luna iulie

Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti organizează, în luna iulie, 16 cursuri gratuite de formare profesională destinate persoanelor aflate în evidenţa instituţiei şi interesate să dobândească competenţe noi sau să se recalifice pentru integrarea pe piaţa muncii.

Potrivit unui comunicat de presă al agenţiei, transmis vineri AGERPRES, programele oferă oportunităţi de calificare, recalificare şi specializare în domenii solicitate pe piaţa muncii, fiind implementate prin proiecte finanţate din Fondul Social European (FSE) sau din Bugetul Asigurărilor pentru Şomaj (BAS).

Oferta de cursuri disponibilă include programe de formare pentru: operator introducere, validare şi prelucrare date (curs de iniţiere de 225 de ore); inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (curs de specializare de 180 de ore); stilist extensii gene (curs de calificare de 720 de ore); referent resurse umane (curs de iniţiere de 310 ore); ajutor de bucătar (curs de iniţiere de 180 de ore); îngrijitor spaţii verzi (curs de iniţiere de 180 de ore); frizer (curs de calificare de 360 de ore); manichiură (curs de calificare de 360 de ore); operator de maşini unelte cu comandă numerică (curs de calificare de 720 de ore); bucătar (curs de calificare de 360 de ore); ospătar (curs de calificare de 360 de ore); competenţe digitale (curs de iniţiere de 60 de ore); evaluator în sistemul formării profesionale (curs de specializare de 60 de ore); specialist în managementul deşeurilor – coordonează elaborarea politicilor şi a programelor de management al deşeurilor (curs de specializare de 180 de ore); formator (curs de specializare de 180 de ore); expert achiziţii publice (curs de specializare de 180 de ore).

Participarea la cursuri este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor minime de studii şi de încadrarea în grupurile-ţintă stabilite prin proiectele cu finanţare din FSE sau BAS, în funcţie de program.

De asemenea, persoanele care participă la cursurile organizate în cadrul proiectelor finanţate din FSE pot beneficia de subvenţii pentru participarea la formare profesională de până la 5.400 lei/cursant, în funcţie de durata programului şi de numărul de ore de prezenţă la curs.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati