NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

AMOFM Bucureşti: Peste 8.100 de persoane au fost angajate în primele opt luni ale acestui an

Un număr de 8.124 de persoane, din care 3.960 de sex feminin, au fost încadrate în primele opt luni ale anului prin intermediul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, a anunţat vineri instituţia.

Din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 3.238 au fost peste 45 de ani (peste 55 ani, 1.099), 2.819 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 1.628 au între 30-35 de ani, 175 au între 25 şi 30 de ani (din care 104 tineri NEETs), iar 264 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 163 tineri NEETs).

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe, au studii liceale 3.184, studii profesionale 1.615, în timp ce 2.133 sunt cu studii superioare.

Din numărul total de persoane încadrate în perioada menţionată, prin intermediul AMOFM Bucureşti, 2.199 (27,07%) fac parte din categoria celor greu ocupabile.

Instituţia precizează că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AMOFM Bucureşti. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă, în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată ulterior.

În perioada 1 ianuarie – 31 august 2026, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 15.673 persoane.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati