AMOFM: Rata şomajului a fost în Bucureşti de 1,22%, în februarie

Rata şomajului s-a menţinut constantă în Capitală, în februarie, la nivelul de 1,22%, la finele lunii în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti fiind înregistraţi 15.006 şomeri, din care 8.086 femei.

Din totalul de 15.006 persoane înregistrate în evidenţele AMOFM Bucureşti, 4.683 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 10.323 erau şomeri neindemnizaţi.

Şomerii cu studii liceale deţineau ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AMOFM Bucureşti (34,19%), urmaţi de cei cu studii superioare (27,78%), iar 18,38% au absolvit şcoala profesională/de arte şi meserii, scrie Agerpres.

Şomerii cu nivel de studii gimnaziale reprezentau 16,47% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii postliceale 2,07%, iar cei cu studii primare şi fără studii -1,11%.

Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezenta astfel: 2.022 persoane foarte greu ocupabile, 4.501 greu ocupabile, 4.362 mediu ocupabile, iar 4.121 erau persoane uşor ocupabile.

„Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, precizează AMOFM Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati