Amplă campanie de plantare a copacilor în Sectorul 6. Vor fi plantați aproximativ 2000 de arbori

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat luni debutul unei campanii de plantare a copacilor în raza sectorului pe care îl administrează, susținând că vor fi plantați în această toamnă aproape 2.000 de arbori.

Primăria Sectorului 6, prin Administrația Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, a început astăzi, 20 septembrie, o amplă campanie de plantare a arborilor pe raza administrativ teritorială a sectorului.

Plantările vizează, îndeosebi, aliniamentele marilor bulevarde, parcurile, grădinile de cartier etc. Primele lucrări de plantare au început în cartierul Militari, pe Str. Apusului, pe scuarul central.

“Azi a debutat campania de plantare a copacilor pe care am promis-o la începutul verii. Peste vară ne-am pregătit, am inventariat alveolele în care lipsesc copacii, am făcut analiza solului, am achiziționat arborii, am planificat intervențiile.

Cel mai indicat moment pentru plantare este perioada de repaus vegetativ, acea fază din ciclul anual al plantelor în care activitatea metabolică a acestora este minimă. Plantarea în perioadă de repaus asigură arborelui nou plantat timp pentru dezvoltarea corespunzătoare a rădăcinilor până la pornirea acestuia în vegetație.

O problemă este calitatea solului, în special în alveolele de pe bulevarde. Pământul este contaminat, acid și reprezintă principala cauză pentru care plantările anterioare au eșuat. Ne-am pregătit pentru a aduce sol fertil din afara Bucureștiului. Deoarece am angajat horticultori, știm că trebuie să plantam specii ale căror rădăcini merg în pământ pe verticală și nu pe orizontală, ca peste ani să strice trotuarele” , a spus Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6.

Astfel, în toamna acestui an, câteva mii de arbori vor fi plantaţi pe alinianetele stradale și parcurile din toate cartierele Sectorului 6, prin programul derulat de administraţia locală.

 În cartierul Militari arborii vor fi plantați pe străzile: Bdul. Iuliu Maniu, Valea Cascadelor, Șos Virtutii, Str. Dezrobirii, Str. Moinești, Str. Apusului, Bdul. Uverturii, Bdul. Preciziei,
 În Crângași – Giulești: Calea Giulești, Bdul. Constructorilor, Calea Crângași.
 În Drumul Taberei: Bdul. Drumul Taberei, Bdul. Ghencea, Str. Sibiu, Str. Valea Argesului, Str. Valea Ialomitei, Str. Valea Oltului, Str. Romancierilor, Str. Brașov, Drumul Sării, Str. Râul Doamnei.

Vor fi plantați noi arbori și în parcurile: Tudor Vladimirescu, Marin Preda, Nicolae Filimon, și Parcul Cinema Giulești.

Vor fi plantați, în principal, arbori tineri cu balot de pământ, cu circumferința trunchiului de 16-18 cm și 20-28 cm măsurată la 1 m de la bază și cu înălțimea exemplarului corespunzătoare circumferinței.

În anumite situatii punctuale, Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 are în plan și plantarea unor arbori cu o circumferința de până la 38 de cm.

În cadrul acestei campanii vor fi plantați aproximativ 2000 de arbori

Pentru această primă etapă a fost aleasă specia Frasin – un arbore rezistent la ger și secetă, precum și la poluarea din marile orașe.

Se estimează că în cadrul acestei campanii vor fi plantați aproximativ 2000 de arbori de diverse specii: frasin, salcâm japonez, tei, stejar roșu american, paltin, arțar, mai spune sursa citată.

Au fose alese speciile de foioase pentru că plantarea se poate face din toamnă după căderea frunzelor până în primăvară. Dacă temperatura din timpul iernii este peste 5 grade Celsius, iar solul nu este înghețat plantările pot continua.

Pentru ca pomii plantați să se prindă, angajații Administrației Domeniului Public și Dezvoltate Urbană Sector 6 se vor asigura că arborii au umiditatea necesară la sol prin udare, după un grafic deja stabilit.

Campania de plantare de arbori se va desfășura până în primăvara anului viitor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati