An școlar nou în clădiri noi: patru unități de învățământ din Sectorul 6 au fost inaugurate azi

Anul școlar 2024-2025 a început azi cu schimbări și vești bune în Sectorul 6. Două grădinițe proaspăt reabilitate, cu un design inedit, și două corpuri de școală construite de la zero, moderne, „ca afară”, și-au deschis porțile pentru 1.400 de copii.

  • Cine spune că nu se pot construi școli în România?! Se poate! Tot ce trebuie să faci este să accesezi fonduri europene, să dai drumul repede la proiectare și la execuție. Noi, în Sectorul 6, am ridicat de la zero patru corpuri de școală, o grădiniță și o creșă”, a declarat azi primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, la inaugurarea noului corp de la Școala Orizont.

Este o clădire cu săli multifuncționale și de festivități, sală de mese, cabinete medicale, lift, spații de relaxare cu băncuțe, gradene și plante naturale, precum și opt clase spațioase, luminoase, de 140 mp fiecare. Acestea vor putea fi împărțite pe jumătate cu ajutorul unor pereți mobili, despărțitori, și transformate în 16 clase. Deocamdată sunt amenajate 10 clase, care găzduiesc 250 de elevi.

Exact la fel este noul corp de la Școala Gimnazială Nr. 197, și acesta inaugurat azi.

Dimineața sunt cursuri, după-amiaza se desfășoară programul „Școala după școală”. „Arată wow! Suntem fericiți că avem privilegiul să ne aducem copilul într-o astfel de școală. Nu am văzut nicăieri în România așa ceva”, spune mămica unui băiețel de clasă pregătitoare.

Ciprian Ciucu: „Toate grădinițele din Sectorul 6 vor fi la aceste standarde”

Preșcolarii de la Grădinițele Nr. 208 și Nr. 230 au simțit că pătrund azi într-un univers magic, al poveștilor. Întâmpinați cu baloane, animatori, locuri de joacă atractive și clase colorate, au uitat complet de somn sau de grija că vor fi lăsați acolo de părinți.

Cele două grădinițe au fost și ele inaugurate în această dimineață, după ce au trecut printr-un amplu proces de reabilitare și consolidare, cu bani din PNRR. „Sunt complet transformate, nu seamănă cu nimic din ce era înainte”, spune o educatoare.

Clădirile au fost refăcute integral, de la izolația pereților, schimbarea instalațiilor sanitare și electrice, până la cele mai mici detalii de design interior. Au pereți pictați manual, cu personaje din povești și mesaje motivaționale, mobilier de calitate în nuanțe deschise, vesele.

„Clădirile sunt nu doar eficiente energetic, sigure, spațioase, moderne, ci și primitoare. Am pus mult accent pe ce se întâmplă la interior. În general, aceste unități de învățământ arătau ca niște spitale, după reabilitare. Noi am contractat special un anumit tip de proiectare și design interior ca să fie mai vesele, mai primitoare. Curțile sunt mari și superbe, au fost și ele amenajate de ADPDU Sector 6, au locuri de joacă noi, gazon, flori, au fost plantați copaci.

Sunt unicat și probabil cele mai faine din țară. Mă gândesc că, de acum, va fi mare presiune pe aceste două grădinițe, cererea va fi foarte mare. Dar mi-am fixat drept obiectiv ca, în următorii ani, toate grădinițele din Sectorul 6 să fie la aceleași standarde”, a promis Ciprian Ciucu.

”Obiectivul meu principal pentru următorii ani este să avem cât mai multe școli noi”

Un alt obiectiv este ca, în câțiva ani, să se învețe într-un singur schimb în școlile din Sectorul 6. „Știți că unitățile de învățământ din București sunt foarte aglomerate, e o presiune mare demografică în special dinspre Ilfov, de aceea se învață în mai multe schimburi. Tocmai de aceea construim noi corpuri de școală, grădinițe, creșe. Lucrăm într-un un ritm fără precedent. Obiectivul meu principal pentru următorii ani este să avem cât mai multe școli noi, pentru a se învăța într-un singur schimb”, a mai spus edilul.

44.000 de elevi și preșcolari din Sectorul 6 au revenit, de azi, în bănci. Le urăm mult succes și le pregătim noi surprize, în săptămânile și lunile care urmează.

Foto: Primaria Sectorului 6

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati