Pentru Ana Hotels Europa Eforie Nord, sezonul turistic estival ia startul pe 21 aprilie, iar primii oaspeți care vor trece pragul locației sunt turiștii care au ales să petreacă la mare sărbătorile de Paște și 1 Mai.
Redeschiderea hotelului din Eforie Nord va fi marcată prezența mai multor categorii de turiști, atât din zona de leisure, tineri sau familiști, dar și din zona de recuperare și wellness.
”Sezonul de vară dă semne de revitalizare”
Iuliana Tasie, director general Ana Hotels Europa, spune că există un trend crescător al rezervărilor în ultima perioadă, în special, pentru Sărbătoarea Paștelui și a weekendului de 1 Mai. Sezonul de vară dă semne de revitalizare, explică ea, menționând că se observă un ritm ascendent și pentru rezervările din lunile de vârf, iulie-august.
”De Paște, ne vom aștepta oaspeții cu tradiționalul cozonac și ouă roșii după Slujba de Înviere, prânz Festiv în ziua de Paște cu produse tradiționale românești și activități diverse pentru cei mici – ateliere creative, vânătoarea de ouă în grădina hotelului și multe alte surprize. S-a observat un ritm ascendent și pentru rezervările din lunile de vârf, iulie-august, sezonul de vară dând semne de revitalizare. Este evident că există tendințe pozitive și pe segmentele afectate major de pandemie, respectiv pe partea de evenimente de business și private sau teambuildinguri”, a declarat Iuliana Tasie, Director General Ana Hotels Europa.
Care sunt noutățile din 2022 la Ana Hotels Europa
La capitolul noutăți 2022, Ana Hotels Europa va intra în sezonul turistic cu noutăți culinare adaptate zonei, axate pe produse proaspete marine (pește, fructe de mare), dar și pe produse tradiționale românești (brânzeturi, legume, dulcețuri).
“În același timp, vom propune și un meniu sănătos, “verde”, pentru oaspeții care ne aleg datorită serviciilor spa. Scopul nostru este să îi sprijinim să își poată derula un sejur complet de tratament, revigorare, dar și de detoxifiere, precum și asigurarea unei forme fizice adecvate”, mai spune Tasie.
În ceea ce privește activitatea de banqueting și clienții corporate, oferta va pune în valoare spațiile exterioare ale locației, grădina superbă, terasele sălilor de conferință, zona piscinei exterioare, adaptând meniurile în această direcție (barbecue, mediteranean, vegetarian).
În cadrul Ana Aslan Health Spa, oaspeții vor putea accesa un meniu de terapii spa personalizat, flexibil și ușor de experimentat. Vor exista tratamente noi, game cosmetice bio inovatoare, detalii care vor asigura biodiversitate, senzorialitate, autenticitate.
”Ne dorim ca oaspeții noștri fideli, dar și cei care vor să evadeze din cotidian, să se poată relaxa într-o oază de liniște, pace și imersie în natură, la malul marii”, adaugă Iuliana Tasie.
Potrivit sursei citate, Ana Hotels Eforie Nord va continua acțiunile eco-friendly, constienți fiind de faptul că și prin acțiuni simple de prevenire a generării deșeurilor de ambalaje și reducere a consumului de apă și detergent, putem avea o contribuție semnificativă la protejarea mediului înconjurător și reducerea emisiilor de CO2.
”De la exploatarea sustenabilă și recuperarea nămolului folosit în cadrul terapiilor balneo pentru a asigura regenerarea sursei și rezervele pentru viitoarele generații, la utilizarea în cadrul terapiilor a produselor bio, instalarea punctelor de încărcare pentru mașini electrice în parcarea hotelului, până la reducerea consumului de plastic prin înlocuirea recipientelor de unică folosință pentru consumabilele din băi, cu recipiente reutilizabile și mesaje de atenționare a importanței reducerii consumului de apă, toate aceste acțiuni au ca scop conștientizarea în rândul turiștilor a importanței prevenției și reciclării asupra mediului înconjurător.”, mai spune sursa citată.