ANAF a început să facă schimb de informații fiscale cu noi state

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a actualizat lista țărilor partenere din afara UE cu care face schimb de informații privind situația fiscală a persoanelor care au rezidența în alt stat decât în România, conform unui ordin publicat recent în Monitorul Oficial, potrivit economedia.ro.

Cele 10 noi jurisdicții cu care ANAF face schimb de informații fiscale sunt: Albania, Aruba, Liban, Nigeria, Oman, Peru, Qatar, Regatul Unit al Marii Britanii, Samoa şi Vanuatu.

În baza unei directive UE și a Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale și pentru implementarea FATCA, ANAF are obligația să le transmită statelor membre UE, precum și tuturor jurisdicțiilor participante, informații referitoare la perioadele impozabile stabilite, respectiv următoarele elemente care sunt plătite, garantate sau deținute de o instituție financiară, în beneficiul direct sau indirect al beneficiarului real care este o persoană fizică rezidentă în altă jurisdicție, respectiv:

  • dividende;
  • câștiguri de capital;
  • orice alte venituri generate de activele deținute într-un cont financiar;
  • orice sumă pentru care instituția financiară este debitor, inclusiv orice plăți de rambursare;
  • solduri ale conturilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati